Cumpărătorii ar putea primi bani de la stat în schimbul bonurilor fiscale, din trimestrul IV sau de la 1 ianuarie 2011
Măsura Executivului, anunţată sâmbătă de premierul Emil Boc, potrivit căreia statul va returna cumpărătorilor o sumă de bani, în funcţie de un anumit plafon, în schimbul bonurilor fiscale, ar putea intra în vigoare începând cu trimestrul al IV-lea din acest an sau cel târziu la 1 ianuarie 2011.
'La 1 septembrie vom avea forma finală a actului normativ. Această măsură trebuie să fie implementată după discutarea în Guvern. Obiectivul ar fi ca măsura să intre în vigoare cu trimestrul patru al anului 2010, cel mai târziu la 1 ianuarie 2011. Totul va depinde de modul în care vom reuşi s-o implementăm din toate punctele de vedere', a declarat şeful Executivului, duminică seară, la TVR 1.
El a precizat că acest tip de măsură se regăseşte şi în alte ţări membre ale Uniunii Europene, cum ar fi Grecia.
Emil Boc a susţinut că, în perioada ce urmează, se va stabili un plafon în ceea ce priveşte valoarea bonurilor fiscale de la care se va aplica măsura respectivă, dar şi un procent în privinţa sumei de bani care va fi returnată cumpărătorului.
O astfel de facilitate are drept scop, potrivit premierului, lupta împotriva 'micii evaziuni fiscale'.
(www.agerpres.ro)
Inapoi.