Pensionarii ameninţă cu proteste de stradă pentru această toamnă
Nemulţumiţi de ideea impozitării pensiilor mai mici de 1.000 de lei şi de majorarea TVA-ului de la 19% la 24%, pensionarii amenita ca vor iesi din nou in strada.
Pensionarii nu sunt de acord sub nicio formă cu ideea impozitării pensiilor mai mici de 1.000 de lei. Ei spun că mai bine de jumătate dintre pensionarii din România au venituri sub această sumă şi orice impozit i-ar aduce în situaţia în care nu vor mai avea din ce să trăiască.
În acest context, pensionarii se pregătesc din nou să iasă în stradă.
O altă nemulţumire a pensionarilor este majorarea TVA la 24%. Ei spun că este de fapt o pedeapsă pentru faptul că au scăpat de tăierea pensiilor cu 15 procente. În plus o impozitare a pensiilor mici i-ar lăsa fără bani de medicamente, mâncare sau pentru plata utilităţilor.
Aşadar Federaţia Naţională a Pensionarilor se pregăteşte de reluarea protestelor de stradă, din toamnă, dacă Guvernul va pune în aplicare această măsură. Ei au trimis deja o scrisoare deschisă premierului Emil Boc şi preşedintelui Traian Băsescu precum şi Federaţiei Europene a Pensionarilor.
(www.realitatea.net)
Inapoi.