On Air

Craioveanu și Dinculescu

Home
  • Home
  • Uncategorized
  • Lang Lang, celebrul pianist care a fost indemnat de tatăl sau, in copilarie, să se sinucidă, și-a amanat participarea la Festivalul Enescu

Lang Lang, celebrul pianist care a fost indemnat de tatăl sau, in copilarie, să se sinucidă, și-a amanat participarea la Festivalul Enescu

31 August 2017 Uncategorized


Lang Lang, celebrul pianist care a fost indemnat de tatăl sau să se sinucidă în copilărie, și-a amanat participarea la Festivalul Enescu

Pe 16 septembrie ar fi trebuit să vină Lang Lang în Romania. Din cauza unei accidentari, însă, și-a anulat participarea la multe evenimente la care ar fi trebuit sa participe, intre care și Festivalul Enescu. Conform declaratiilor, el a promis ca va veni la editia următoare. Lang Lang, pianistul de 35 de ani, care a concertat pentru presedinti de state, a fost acompaniat de mari filarmonici ale lumii, pe care îl admira milioane de oameni și mulțumită caruia peste 40 de milioane părinți chinezi și-au indemnat copiii sa învețe pianul, are o poveste de viața dramatica.

Are acum un apartament de 3 milioane de euro în New York și este unul dintre cei mai „vanati” celibatari: „Unele fete sunt mai agresive, îmi trimit fotografii indraznete, dar unele sunt chiar dragute”, a spus el unui redactor Daily Mail. „Din punctul meu de vedere, muzica clasica este pentru toată lumea. Interpretand-o bine, te poți bucura de tot atâta celebritate ca și vedele sportive sau cele pop. Poți obtine aceleași reactii de la public!”.

Unul dintre pereții apartamentului sau este intesat de fotografii cu George Bush senior, George Bush Junior, altele cu Barack Obama și una cu Paul McCartney. Spune ca, la evenimentele la care a fost, s-a tot „ciocnit” de Barack Obama, iar fostul presedinte american a remarcat asta, i-a spus: „Tu ma urmărești chiar peste tot!”. Lang Lang povesteste ca le-a dat sfaturi privind aparitia în public fetelor lui Obama: ca sa scape de anxietate, le-am spus ca, de câte ori urca pe o scena, să se gândească la o capsuna sau la o înghețată.

Spre deosebire de vedetele rock, care pleacă în turnee o perioada determinata de timp și apoi se relaxează, Lang Lang nu are zile libere, muncește incontinuu. „Secretul succesului meu poate fi ca am degetul mic la fel de lung precum cel inelar, pot cuprinde 12 note cu palma”.

Copilaria

Când avea doi ani și jumătate, a văzut un desen animat cu Tom și Jerry, „Concertul pisicilor”, în care Jerry purta frac, avea papion, iar Tom interpreta Rapsodia Ungara no. 2, de Franz Liszt. Ce l-a impresionat mult a fost dexteritatea cu care pisoiul cânta la pian. „Atunci m-am gândit ca mi-ar plăcea sa fiu în locul lui și, în timp, acest sambure de dorința a devenit cea mai mare ambitie a vieții mele”, se confeseaza Lang Lang.

Provine dintr-o familie saraca și s-a născut într-un oraș industrial, Shenyang. Odată ce și-a exprimat dorința de a cânta la pian, tatăl sau a început să-l forteze să se țină de cuvânt. Fost polițist cu ambitii muzicale prăbușite, părintele sau a devenit un tiran care a vrut să-și vadă dorinta de a deveni celebru implinita de urmaș. Pe Lang Lang l-a văzut drept unica șansa de a scăpa de sărăcie și de a deveni cineva printre cei 1,3 miliarde de oameni care populeaza China. Primul pian pentru fiul sau a costat în jur de 150 de lire sterline, cam jumătate din salariul anual pe care îl primește un muncitor chinez. „Trebuie sa ajungi sa fii pianistul numărul 1 din China si-apoi numărul 1 în întreaga lume”, ii spunea zilnic lui Lang Lang.

La vârsta de cinci ani, micul pianist a câștigat un concurs dedicat pianistilor, iar la 9 ani, tatăl sau a luat decizia mutarii la Beijing, pentru ca băiatul sa poată intra la Conservatorul din Capitala chineza. Pentru asta, domnul Lang și-a dat demisia – familia era intretinuta de mama, care lucra în alta țara, și s-a mutat cu fiul sau într-o camera sordida, în care era mereu frig, iar șobolanii mancau partiturile. Mai târziu, Lang Lang a scris o carte de memorii, în care a povestit unul dintre cele mai dramatice întâmplări ale copilariei sale.

Trebuie sa mori!”

Avea noua ani când profesorul care l-a meditat pana atunci i-a spus ca nu are pic de talent, după ce nu a fost admis la un examen. La intoarcerea acasă, tatăl sau i-a spus: „N-ai niciun motiv sa trăiești, ne-ai ruinat viața. Nu ne mai putem întoarce la Shengyang. Ai patat onoarea familiei, toată lumea va ști ca nu ai intrat la Conservator. Trebuie sa mori!”. Apoi i-a aruncat o cutie cu medicamente: „Inghite acum 30 de pastile. Totul se va termina odată cu moartea ta”. Ingrozit, Lang Lang s-a refugiat pe balcon. „Daca n-ai curaj sa iei pastile, arunca-te de la balcon”, i-a zbierat tatăl lui. Copilul s-a dat înapoi și s-a gândit la ce i-a spus tatăl lui toată viața, să-și fereasca mâinile de accidente, indiferent de ce s-ar întâmpla. A început sa loveasca cu putere pereții balconului cu mâinile, sperand sa și le fractureze. „Imi urăsc mâinile, te urascși pe tine și pianul”. Abia atunci tatăl sau s-a oprit. Trei luni apoi nu s-a mai atins de pian, pana când și-a dat seama ca de fapt iubește pianul, iar decizia pe care o luase îl afecteaza mai mult pe el decât pe tatăl lui. La 10 ani, Lang Lang a intrat la Conservator și a câștigat bursa. A câștigat nenumărate premii naționale și internaționale. LA 15 ani, și-a continuat studiile în Statele Unite, unde a și rămas.

Întrebat fiind dacă ar fi reușit sa devină celebru fără presiunea exercitata de tatăl lui, Lang Lang a răspuns: „Cu siguranța. Mi-am scris autobiografia pentru ca părinții sa înțeleagă ca, indiferent de cum își conving copilul sa cânte la pian, secretul este să ii iubească. Câteodată, tatăl meu era de nesuportat, dar m-a iubit”.


Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *