Home
  • Home
  • Uncategorized
  • Florinela Georgescu, director ANMH, în exclusivitate la Smart FM, despre furtuna din această seară: “Vorbim de un episod de instabilitate atmosferică, dar ca de vară”

Florinela Georgescu, director ANMH, în exclusivitate la Smart FM, despre furtuna din această seară: “Vorbim de un episod de instabilitate atmosferică, dar ca de vară”

20 September 2017 Uncategorized


Florinela Georgescu a intrat, în direct, in urma cu câteva minute, la emisiunea “Craioveanu şi DInculescu” de la Smart FM – 107, 3 FM – pentru a spulbera neliniştile bucureştenilor despre furtuna anunţată în această seară în Bucureşti.

Doamna primar Gabriela Vrânceanu Firea tocmai a încheiat o conferinţă de presă, în care a ţinut să liniştească publicul, deoarece, la această ora, circulă mesaje pe reţelele de socializare cum că ascundem reala stare a vremii şi facem public adevărata amploare a furtunii din această seară. Nu ascundem nimic, mai ales în epoca internetului, când sunt şi mulţi pasionaţi de meteorologie în România. Dimineaţă am avut o avertizare meteo de cod galben cam peste tot, mai puţin Tulcea şi Constanţa, după care a intrat în vigoare un Cod Portocaliu pentru judeţele Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Vrancea şi Bacău. Vorbim de un episod de instabilitatea atmosferică, dar ca de vară”, a spus Florinela Georgescu la Smart FM. “După cum aţi putut constata, şi astăzi a fost foarte cald, iar fenomenele meteorologice se adaptează în consecinţă. Avem aceeaşi stabilitate atmosferică asa cum este în mijlocul verii. De mâine, însă, se instalează toamna. În această seară ne aşteptăm la averse torenţiale, cantităţi mari de apă în timp scurt, descărcări electrice, vânt mai intens. Perioada cea mai critică este din această seară, începând cu ora 18, până mâine la ora 10,00. Vor fi reprize de ploaie, mai multe averse, intensificarea vântului. Recomandăm oamenilor să fie atenţi mai ales într-un oraş mare cum este Bucureştiul, unde există multe panouri publicitare, ghivece pe pervaz şi alte asemenea pericole. Vântul nu va bate mereu, vor fi rafale, este probabil să avem o prima intensificare când începe ploaia la Bucureşti şi-apoi la fiecare repriză de ploaie. La Timişoara a fost un episod excepţional, vântul a bătut cu peste 100 de kilometri la ora. Părerea noastră a specialistilor este că episodul de la Timişoara s-a întâmplat într-un context special şi este foarte puţin probabil să se repete”, a adăugat directorul INMH.

Întrebată fiind de realizatorii Craioveanu şi Dinculescu despre previziunile pentru această iarnă, Florinela Georgescu a spus ca s-ar putea să fie treceri de la vremea blanda şi foarte blanda la episoade cu temperaturi şi precipitaţii severe”.


Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *