On Air

Craioveanu și Dinculescu

Home
  • Home
  • Uncategorized
  • Dorin Oltean, omul care a condus operaţiunea de la Maternitatea Giuleşti la „Poveşti de succes”, sâmbătă, ora 20.00

Dorin Oltean, omul care a condus operaţiunea de la Maternitatea Giuleşti la „Poveşti de succes”, sâmbătă, ora 20.00

14 July 2017 Uncategorized


Este omul de numele căruia se leagă două operaţiuni extrem de importante: incendiul de la Maternitatea Giuleşti (2010) şi salvarea lui Andrei, un copil în vârstă de un an şi jumătate, din Sinteşti-Ilfov care a fost scos la suprafaţă dintr-un puţ adânc de 10 metri în anul 2007.

Prezent în studioul SMART FM 107.3, la Poveşti de succes din România, invitatul de astăzi, comandantul Dorin Oltean, încheie seria emisiunilor din acest sezon.

Este calm, dar prompt. Sigur pe deciziile luate. Scurt la vorbă, dar pus pe fapte. Autoritar în misiuni, dar mereu alături de oamenii pe care îi coordona. Mirosind a fum, cu faţa transpirată şi cu hainele murdare după intervenţii.

În 2011, când a venit în fruntea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Mureş, a schimbat puţin macazul.S-a intors, practic, acasă, cu cei 23 de ani de experienţă acumulaţi.A lăsat, în urmă, perioada nebună- când indiferent de oră sau zi trecea realmente, la propriu, prin foc, alături de echipa sa. Între 2005-2011 a fost comandantul Grupului Special de Salvatori, perioadă despre care spune că a avut cele mai multe satisfacţii.

Nu suntem perfecţi, suntem oameni şi suferim şi noi

„Suntem oameni şi noi, avem şi noi sentimente. Nu suntem perfecţi, nu suntem nişte maşini şi suferim şi noi alături de cetăţeni, ori de câte ori, sub ochii noştri se stinge o persoană. Suferim si noi, ori de cate ori, nu ajungem la timp şi sunt zile, nopţi nedormite în care îţi trec prin minte tot felul de situaţii, tot felul de ipoteze, tot felul de idei. Te gândeşti şi îţi pui tot felul de intrebaăi: oare nu se putea face mai mult? Oare nu se putea anunţa mai repede? Oare pe timpul deplasării participanţii la trafic nu puteau să fie mai indulgenţi cu noi“, povesteşte comandantul Oltean.

Tragedia de la Maternitatea Giuleşti

Povestea tristă de la Maternitatea Giuleşti a început în seara zilei de 16 august 2010, când un incendiu a cuprins salonul de Terapie Intensivă nou-născuţi din cadrul Secţiei de Neonatologie a spitalului. Atunci au fost duşi la Spitalul “Grigore Alexandrescu” opt bebeluşi din secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă a Maternităţii Giuleşti, trei dintre aceştia decedând în zilele următoare, din cauza complicaţiilor. Alţi trei bebeluşi au murit chiar în incendiu. Două perechi de gemeni – doi băieţei şi un băieţel şi o fetiţă – şi o altă fetiţă au fost salvaţi de medicii de la Spitalul “Grigore Alexandrescu“. În acea zi fatală, o instalaţie electrică improvizată a luat foc la Maternitatea Giuleşti. Dorin Oltean era la acea vreme comandantul Grupului Special de Salvatori- I.S.U. “Dealul Spirii” Bucureşti.

 Sinteşti, locul în care Andrei s-a născut a doua oară

O altă misiune care l-a marcat profesional, dar care i-a bucurat cel mai mult sufletul a fost cea de la Sinteşti, din 2007, atunci cand Andrei, un copil de un an şi jumătate a căzut într-un puţ de 24 de cm, adânc de 10 metri.„Momentul în care am simţit mânuţa copilului care aştepta parcă de o veşnicie o mână care să-i salveze viaţa cred că este unul dintre cele mai importante momente din viaţa mea. Operaţiunea a durat şase ore. După şase ore de muncă am reuşit să ies parcă din măruntaiele pământului cu un copil în braţe, lucru pe care nici cei mai optimişti colegi nu l-ar fi crezut. Copilul plângea, de vorbit nu prea vorbea, dar era conştient. După scoaterea lui din puţ, la predarea în ambulanţă, acesta nu mai vroia să mă lase, din braţe“, spune emoţionat comandantul Oltean.

 

Important! Emisiunea poate fi ascultată în regim de live şi pe telefon sau pe site-ul radioului, smartfm.ro. Până data viitoare când ne vom întâlni, rămâneţi SMART, rămâneţi de POVESTE!

 


Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *