Cum poate un spirit sofisticat, cultivat şi, în aparenţă, liber să se împotmolească atât de des în poncife şi în idei livrate la pachet?

Plecând de la această realitate, eseul plin de umor al Belindei Canone abordează, cu graţie şi fină ironie, mecanismele care produc prostia tocmai pe tărâmul inteligenţei. Unele sunt bine cunoscute, dar altele sunt noutăţi absolute. Căci prostia nu doar evoluează, ea se înnoieşte neîncetat, şi nu există nimic mai surprinzător decât neghiobia deşteptăciunii.

Un elogiu al libertăţii spiritului şi un apel la responsabilitatea intelectuală, dar, înainte de toate, o satiră sclipitoare şi profundă despre minţile noastre îndesate cu atâta... cunoaştere.

Autoarea, Belinda Cannone este romancieră şi eseistă. A publicat cinci romane: Dernières promenades à Petropolis (1990), L’Ile au nadir (1992), Trois nuits d’un personnage (1994), Lent Delta (1998), L’homme qui jeûne (2006) şi numeroase eseuri, dintre care amintim: L’Écriture du désir (2000, Premiul pentru eseu al Academiei Franceze, 2001) şi Le Sentiment d’imposture (2005, Marele Premiu pentru eseu al Société des Gens de Lettres).