Andrea Calogero Camilleri

Ochiul si timpanul justitiei, comisarul Montalbano are obiceiul de a-si conduce investigatiile in functie de propriile afinitati ambientale: este un sicilian atat de desavarsit, incat pentru el fiecare indiciu se transforma intr-un mesaj, eventual codificat, care trebuie decriptat simbol cu simbol, asemenea limbii arhaice pe care el insusi continua – cu inflexiuni moderne, totusi – s-o vorbeasca. Dar de data aceasta, delictul mafiei are si o coda: o crima si mai tulburatoare, cu trimiteri ritualice.
 
Ascunse intr-o pestera se afla doi tineri ucisi, imbratisati, paziti de un urias caine de teracota. O crima datand de mai bine de cincizeci de ani. Cu toate acestea, Montalbano investigheaza frenetic, ajutat de o multime de batranei bine-intentionati si saritori la nevoie: „o ancheta in papuci, intr-o casa parca din alte vremuri, in fata unei cesti de cafea.“ 

Sicilia este tinutul care s-a pretat dintotdeauna genului politist, furnizand un fermecator spectacol al contrastelor si arhaismelor.
 
Cu toate acestea, Camilleri este un inovator – in sensul propriu al termenului – al romanului de suspans sicilian. Are o gratie aparte a cuvan­tului scris, un limbaj care gliseaza spre dialect fara efort sau efecte suparatoare pentru cititor, o forta im­presio­nanta a comicului, dar mai ales o intuitie desavarsita asupra unor sce­nografii inedite, asupra acelui amestec unic de culturi milenare cu ceea ce sociologii numesc „mo­dernism fara evolutie“.


Inapoi.